Trupa Simply Red se reunește pentru un turneu care marchează 30 de ani de la înființare

Trupa Simply Red se reunește pentru un turneu care marchează 30 de ani de la înființare
Publicat: 04/11/2014, 10:50
Actualizat: 04/11/2014, 15:20

Trupa britanică Simply Red va pleca într-un turneu european în 2015, urmând să susțină 35 de concerte în 11 țări , începând din 20 octombrie, pentru a marca astfel 30 de ani de la înființarea grupului.

„Îmi plac aniversările, iar aceasta este una importantă. Pare că momentul este potrivit”, a declarat Mick Hucknall, solistul grupului.

Primul concert va avea loc pe 20 octombrie 2015 în Odense, Danemarca, urmat de show-uri în Varșovia, Praga, Viena, Munchen, Stuttgart, Frankfurt, Hamburg, Berlin, Hanovra, Dortmund, Leipzig, Koln, Mannheim, Basel, Geneva, Roma, Milano, Paris, Antwerp, Amsterdam și încheindu-se cu alte 14 spectacole în Marea Britanie și Irlanda, ultimele două având loc la Londra.

Simply Red, printre ale cărei hituri se numără „Holding Back the Years” și „Money’s Too Tight to Mention”, a cântat ultima dată în concert în decembrie 2010, la Londra.

În turneul aniversar, pe scenă vor fi prezenți saxofonistul Ian Kirkham, chitaristul Kenji Suzuki și basistul Steve Lewinson, alături de solistul Mick Hucknall.

Într-un mesaj scris de mână și publicat pe site-ul formației, simplyred.com, Mick Hucknall a spus: „Salut tuturor! Sunt fericit să sărbătoresc alături de voi cei 30 de ani ai noștri de muzică. Sperăm că vă veți bucura de spectacole la fel de mult ca și noi. Ne vedem acolo!”.

Înființată în 1985, trupa Simply Red a vândut peste 50 de milioane de albume. Numele grupului este inspirat de dragostea lui Mick Hucknall pentru clubul de fotbal Manchester United, de preferințele sale politice de stânga și de culoarea părului.

Mick Hucknall, în vârstă de 54 de ani, a lansat o colecție de coveruri după melodii soul americane, după ce Simply Red s-a destrămat.

La sfârșitul anului 2007, Mick Hucknall a anunțat că membrii formației Simply Red, cu care a cântat timp de 25 de ani, au proiecte solo, trupa urmând să se destrame. În 2008, pe 19 mai, Hucknall și-a lansat primul album solo – „Tribute to Bobby” – un tribut adus cântărețului de blues Bobby Bland.

Simply Red este una dintre cele mai apreciate trupe din Marea Britanie, având în palmares 15 discuri și peste 40 de single-uri care au fost bine poziționate în topuri din Europa, SUA și Canada.

Formația Simply Red a susținut un concert la Brașov, în septembrie 2008, în cadrul festivalului Cerbul de Aur.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Aviația rusă anunță că desfășoară pentru prima dată în conflictul cu Ucraina avionul stealth de...
Criminalul din Brăila nu se mai poate STĂPÂNI! Anchetatorii sunt șocați de comportamentul lui. Ce...
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea...
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
O fetiță de 3 ani a sunat la 112 și a spus că tatăl ei...
Cine este șoferul care a ucis un copil de 9 ani pe Șos. Gării Cățelu....
Actrița CELEBRĂ care a murit SUBIT la 32 de ani. Abia acum ies la iveală...
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul din Pantelimon, în care un băiat de 9 ani a...
UPDATE Doi frați, loviți în plin de o mașină în Pantelimon. Băiatul de 9 ani...
Aur pentru David Popovici la Jocurile Olimpice de la Paris 2024
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Noi imagini cu Dacia Bigster. Noul SUV de la Dacia va decima concurența - GALERIE...
David Popovici e campion olimpic la 200 metri liber şi aduce prima medalie pentru România...
MOTIVUL SECRET pentru care METEOROLOGII nu fac PREDICȚII precise
Se interzic mașini în România. Apare o nouă taxă auto în orașe. Amendă 500 lei/zi,...
Mireasa sezon 10, 29 iulie 2024. Cine sunt concurentele din noul sezon al show-ului matrimonial
UPDATE Doi frați, loviți în plin de o mașină în Pantelimon. Băiatul de 9 ani...
Jador, declarații neașteptate despre relația cu Oana Ciocan: „Am încercat să fac copii cu Oana....
Scandal la deschiderea Jocurilor Olimpice 2024! Mesajul transmis de organizatori după ce scena asemănătoare „Cinei...
BANCUL ZILEI. - Bulă, de ce n-o săruţi pe tanti Mioara?
Vreme schimbătoare în următoarele două săptămâni. Care este prognoza pe regiuni?